Eseu următor l-am trimis pentru a fi publicat cu ocazia Zilei Filozofiei.
Nu v-aș putea spune ,,câte accente filozofice ” are, dar pe mine una m-a ajutat să respir, să îmi găsesc inspirație pentru perioada aceasta. Veți regăsi și amintiri calde despre cea care ne -a luminat și ne-a umplut viețile de cultură și bun-gust, doamna profesor Elena Roată- cea care ne privește acum din împărăția cerurilor.
Pornind de la afirmația lui Confucius – ,,Natura ne aseamănă, educația ne deosebește!” , aș dori să răspund unor întrebări în eseul meu.
Într-o societate aflată în permanentă schimbare, văzută de cele mai multe ori ca un pat al lui Procust, apar câteva întrebări de la care plecăm în demersul nostru cognitiv: Rămâne la loc de cinste în formarea noastră profesională absolvirea mai multor instituții superioare de cultură ?
Avem nevoie de modele culturale?
Oare unde mai pot găsi tinerii aceste modele culturale?
În întrebările juste enumerate mai sus, termenul ,,cultură” și derivatele sale devin laitmotivele eseului meu.
Sunt un profesor tânăr, am doar 14 ani de vechime , însă consider că venind în fața tinerilor noștri la clasă suntem un model pe care ei îl percep diferit, în funcție de nevoile și orizontul lor de așteptare.
În termeni livrești, Umberto Ecco ar afirma în opera ,,Păduri posibile” că lectorul ,,semnează un soi de pact fictiv cu scriitorul”, adică va accepta ca adevăr suprem tot ceea ce instanța narativă urmează să-i povestească.
Filozoful Constantin Noica ( 1909- 1987) distinge plecând de a ,,dualismul” geometrie- istorie între două tipuri de cultură: una de tip matematic , iar cealaltă de tip istoric.
Prima ar fi fundamentată pe ideile de adevăr matematic și ordine, iar idealul ei este ,,un sistem care să dea socoteală de tot ceea ce se întâmplă în Univers” ( un soi de maTesis universalis).
La polul opus, cultura de tip istoric se orientează spre subiect, spre ,,ceea ce se petrece acolo, în interior. Ambele ar avea ca punct de plecare faptul că ,,spiritul e ordine și el ritmează realitățile.”
Din perspectiva gânditorului român, a ne realiza ca indivizi, ca oameni presupune a înfrunta viața cu ajutorul formelor spiritului.
Dintr-un anumit punct de vedere, viața se arată ca ,,devălmășie anarhică” ( adică lipsa totală a ordinii), iar spiritul pe de altă parte se relevă ca ordine , luciditate , înstăpânire asupra vieții și dezordinii ei.
Dacă vom trăi ,,nedisciplinat și amorf” , afirma Noica va fi egal cu ,,a te desființa ca individ”.
În ,,Jurnalul de la Păltiniș, Noica afirma faptul că unica bucurie supremă autentică este cea culturală , a spiritului, iar pe restul le numea simple desfătări ori chiar neîmpliniri.
Pentru a răspunde la cea de-a doua întrebare esențială din eseul meu, voi face apel la experiența mea de la catedră.
Tot mai des ideea de a scrie constant , în diferite scopuri culturale , evident motivația fiind intrinsecă, s-a înfiripat în mintea mea. De ce ? Pentru că unul dintre cele mai pertinente motive este subliniat în ,,Jurnalul Annei Frank”: ,,Câteodată , hârtia are mai multă răbdare decât oamenii.”
Ca profesori, încurajăm des copiii să citească, dar nu le insuflăm și dorința de a scrie- iar scrisul le-ar da tinerilor șanse multiple de a se cunoaște, de a se elibera, și de ce nu, de a se vindeca de răni sufletești. Este-dacă îmi permiteți această paranteză pragmatică- asemenea unui experiment privind fumatul: dacă ai desface o portocală și a vorbi cu un grup de fumători constant, după o perioadă de timp ai determina câțiva tineri să se alăture gestului tău eliberator de a mânca fructe proaspete în detrimentul producerii inutile de fum nociv pentru plămâni.
Eseul meu se vrea a fi destinat tuturor celor care au în fața lor copii și doresc să îi educe responsabil și să le insufle adevăratele valori ale vieții.
În prezent , sunt profesor de limba română –limba germană , iar principala mea preocupare este cum să motivez tinerii să găsească laturile practice, aplicabile în cotidian ale orelor mele. Spre exemplu, dacă eu am fost în toamna anului trecut la evenimentul marcant pentru noi, toți gorjenii care am iubit-o pe doamna Elena Roată, respectiv la emoționanta lansare de carte ,, Lirica lui Lucian Blaga”, nu am putut să mă reîntorc la școală fără să le spun și să le scriu pe tablă copiilor la care am predat în acea zi câteva aspecte importante, câteva lecții de viață oferite de către dumneaei. De la doamna profesor am învățat o mulțime de strategii de apropiere a oamenilor fiindcă avea această calitate a unui fin psiholog de ,,a citi ” sufletul omului de la distanță… Ne-a învățat cum să ne oprim preț de câteva clipe din fuga continuă numită rutină copleșitoare și să ne uităm direct în ochi la interlocutorul nostru și să-l întrebăm sincer ceea ce avem de aflat. Personal, la simpla întrebare a unui om, ,,ce faci?”, găsesc potrivit ca acela să aibă răbdarea să te și asculte și eventual să te sfătuiască dacă are povețe potrivite, nu doar să fie o curiozitate și nici măcar să nu te lase să-ți termini ideea. Dumneaei, cu privirea pătrunzătoare și căldură sufletească, te făcea să te simți în largul tău și îți deschideai sufletul fără teamă că te va judeca.
În final, voi încerca să răspund la întrebarea: ,,Unde mai pot găsi tinerii repere culturale?”
Deoarece tinerii au nevoie de repere indiferent din ce domeniu, voi încheia cu spusele unui cântăreț și actor, dar și scriitor, mult îndrăgit de liceeni, Tudor Chirilă. Nu mă întrebați cum de am ajuns că citesc această carte fiindcă răspunsul va fi lesne de anticipat- la sugestia copiilor mei de suflet care acum sunt clasa a X-a F , Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”( îndeosebi glasul Ștefaniei Raicu, cititoare pasionată, m-a determinat să ajung în posesia volumului ,,Exerciții de echilibru”. Așa cum și ei citesc lecturile pe care le propun, încerc să țin cont de recomandările lor în măsura timpului liber):
,,Citiți. Citiți mult! Citiți tot ce vă pică în mână! Nu-i mai ascultați doar pe profesori. Citiți orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi căutați-vă între voi. Vedeți care citiți aceleași lucruri și înhăitați-vă. Numai în haită de oameni deștepți o să reușiți.”
(Tudor Chirilă, Exerciții de echilibru, capitolul ,,Scrisoare către liceeni”)
Prin urmare, atât noi, profesorii, cât și elevii , cu toții avem nevoie de această sete pentru cunoaștere , de această dorință de a lectura și devora orice carte menită să ne echilibreze într-un moment al vieții.
Voi încheia prin a puncta valoarea incomensurabilă a versurilor pe care Mihai Eminescu ni le-a lăsat zestre spirituală, dar și a citatelor sale pline de înțelepciune. În mod deosebit îmi răsună acum în minte un astfel de fragment motivațional: ,,Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.”
Așa cum citeam în opera lui Daniel Radu intitulară ,,Printre tăceri”: ,, Sunt prea multe lucruri care ni se întâmplă în viața noastră scurtă și precipitată ca să mai avem timp să ne adunăm rămășițele de răbdare pentru a mai citi și poveștile unora sau altora din lumea cea mare(…) ”
Fără stridențe, fără măști, fără vorbe în plus ori false.
Vă las drept poză asociată cu articolul meu un kaki. Nu aș ști exact de ce: doar că gustul său dulce mi-a înseninat ziua respectivă. În plus, dacă îl veți tăia în secțiune veți vedea să are o dispunere fix ca aceea a razelor de soare. Așadar, un fruct hrănitor lângă o carte bună…Luați și o felie de pâine 😊
Bibliografie:
Chirilă, Tudor, Exerciții de echilibru, Ed Polirom, 2012;
Noica, Constantin, Mathesis sau bucuriile simple. Editura, București, 2007
Radu, Daniel, ,,Printre tăceri”, Editura Pim, Iași, 2018
