Acum am terminat claffoutiss-ul cu cireșe, orezul cu lapte și pizzele pe care le-am pregătit pentru micul dejun și gustările lui bebe, dar și ale noastre. Vă mărturisesc că parcă nu simt niciun strop de oboseală, fiindcă gătesc cu pasiune pentru noi, die freue Familie-familia fericită ( Doamne , cum sună în germană, nu e de mirare că râd de fiecare dată când mă uit la clipul cu Der Schmetterling, butterfly, papion…făcând trimitere la ,,simplitatea ” limbii germane).
Mai am un gând: să termin cu bine masteratul- urmez al doilea masterat, fiindcă pe primul l-am terminat în 2012 la Universitatea din București (o recomand cu mare căldură), iar tradiția unui profesor aflat într-un proces de life-long learning spune că la 10 ani e necesar să termini o formă de învățământ nouă. La masterat, la Universitatea ..Aurel Vlaicu” din Arad m-am înscris pe vremea când bebe era în burtica mea de doar câteva săptămâni, la sfârșitul lunii iulie 2020, iar pe data de 5 aug , același an pandemic, dar minunat pentru noi, aveam să aflăm că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un ghemotoc care urma să vină pe lume în 19 martie 2021. Așadar, primul an de master l-am urmat online, cu bebe în burtică- deci la câte cursuri a fost el prezent, poate deja susține disertația😊.
Articolul meu este menit să vă deschidă ochii să nu amânați formele de șlefuire personală, fiindcă aveți nevoie de asta, e în firea omului să îți dorești să fii ,,up” , ori vorba neamțului ,,immer besser” ( mereu mai bun). Anul acesta , cu voia bunului Dumnezeu și a micului Luca, vom face iar drumul către Arad și pentru câteva zile vom savura atmosfera ardelenească pentru ca eu să îmi finalizez studiile masterale.
