Email:contact@mamaprofa.ro

C.N.T.V. – CEX – pasiunea de a preda limba română

Cu voia bunului Dumnezeu cred cu tărie că se pot petrece minuni, Una dintre aceste minuni care s-a întâmplat în viața mea profesională se numește admiterea mea în cadrul CEX- ( Centrul de Excelență), la Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”.
Aș dori să vă mărturisesc că faptul că merg bilunar la aceste întâlniri de suflet cu fetele noastre talentate îmi oferă o motivație supremă să pot să lupt , să răzbesc cu toate condițiile acestei lumi pline de nedreptăți- mai ale la noi, în învățământ.
Revelația mea de aseară când corectam pentru un concurs de literatură a fost descoperirea acestor fete grozave: Ilin Amalia, clasa a XII-a la Tudor, dar și Ștefania Mihuțoiu, elevă în clasa a XI-a la același liceu prestigios.
Vă voi lăsa aici crâmpeie de sufletele lor , căci le-am mărturisit că , pentru mine, ele sunt raze de soare desprinse din trupul literaturii.

Lumină ai

Mă întreb dacă citești ce-ți scriu
Și înec amurgul în cântec de vioară și așternut gri,
Cât gândul că te-aș vedea vreodată în umbră
Îmi înghite corzile vocale.
Te-am visat aseară și-mi ești răsărit timpuriu din 17.
Îmi strâng brațele în stern, plecând capul-
Nu e destulă lumină, deci lipsești.
Mi-am fixat privirea pe cadrul uitat ce-și stinge minutul
De umărul tău
Și-i zâmbesți.
Azi ai întârziat venind
Și-ai renunțat la ideea de a pleca.
Mă întreb dacă vezi cum te privesc
Și-ți cobor cununa pe ochi.

Îmi ești mai vie ca oricând, în melanj de acuarelă,
Purtând al meu tremur,
Tu, artă-n arta mea…!
Îți pictez nevrotic trupescul în nuanțe bacoviene
Așezându-mi febril palma pe creștetu’-ți rece.
Îmi sună a toamnă,
Șuvoaie în vase sangvine
Și ritmuri inerte.
Letargic unesc din punct final pigmentul și
Ți-e conturul diluat.
Închin peretelui o frescă.
Îmi pironesc orizontul vizual asupra-ți
Și-mi ești mai vie ca oricând;
A casei mele acalmie.
Binecuvântează-mi trăirile noiembrice
Cu post-scriptum
La ultima ta scrisoare
Și ia-ți adio.

Acum e miez de noapte
Lumină ai
Păcat că nu mă vezi.

Despre simțiri și momente finale

Îmi balansez trupul
Sub gravitatea nurilor ei
Și îi apreciez profilul în timp ce
Binecuvântează să-i deslușesc conținutul vizual.
M-aș exprima astfel:
În altfel de circumstanțe,
N-ar fi femeia pe care aș cuprinde-o
Din priviri căci stă aplecată deasupra
Unor romanțe-iriși răsuflați în extreme
Corupt-austere
Și-și poartă încheieturile livide deasupra
Creștetului doar cât să se ferească de suspensii
În coloritul lor blond,
Răspunzând a scurtă emfază
Și-n tonalități nedormite
Când îi sunt vocalizate insolențele,
Iar cadrul cutanat îmi pare neobișnuit de alb.
Conturul îi e imaterial
Și-i pierd forma în note muzicale contrastânde
Cu reticența în care își macină anii.
În altfel de circumstanțe,
I-aș fi fixat silueta în aceeași letargie,
Evitând să-mi lezez orgoliul în
Așteptarea cronică a unui contact cât de anost.
Mă binecuvântează și-i zâmbesc.
În altfel de circumstanțe,
N-aș face-o.

Cor de trăiri

Minutul e lichid;
Își plimbă sfințenia-n albia-i săpată pe chipul ce-l
Pierde dorind,
În lipsă de timp
Și de putere în pumnii ce se desfac
Și își înlănțuie apexul
În rugă și teamă:
,,Nu-ți cer să nu doresc.
Cer timp să îmi consum râvnirea.”
Ți-am cioplit amintirea confiscând adevăr per
Centimetru cutanat,
De aceea prezentul îl plămădesc într-un acces de
Mizantropie.
Pământul își încordează fibra oriunde calci;
Exiști din manuscrise,
În piatră n-ai fost încă scris.
Colericul își pândește propriul final,
Sfârșind prin a-și farda uitarea.
Eu nu pândesc nimic.

Ilin Amalia-Mihaela
Colegiul Național ,,Tudor Vladimirescu”
Târgu Jiu, Gorj
Profesor coordonator: Găvan Elena-Diana
Elena -Ștefania Pânișoară (profesor CEX)

SUB LUNĂ PLINĂ

N-am mai adormit cu simț de identitate
Căci dorul de tine mă macină nespus.
Parcă mă aflu cumva în captivitate,
Inima mea este deja al tău supus.

Gândurile mi s-au încețoșat amarnic
Cănd noi sub lună plină ne-am plimbat.
Tăcerea dintre noi se evapora grabnic,
Iar acest sentiment pe loc s-a creat.

Fără de nori fusese cerul toată ziua
Și atunci simbolul emoțiilor se evidenția,
Cea mai de preț pentru mine era steaua
Ce-n noaptea asta în ochii tăi strălucea.

Nici nu realizasem încă ce simțeam,
Era doar prima pagină din roman.
La răspunsul tău despre noi visam,
Eu însămi eram noul meu dușman.

Mama Profă, Stefania Pânișoară
Mama Profă, Stefania Pânișoarăhttps://www.mamaprofa.ro/despre-mine
Sunt un om simplu, educat , care iubește copiii, iar mai presus de orice, familia mea ocupă locul central în Univers: Luca și soțul meu sunt cele mai dragi ființe. Desigur, tatăl meu și fratele, de asemenea îmi umplu viața și nu aș putea trăi fără ei. Cum se face că un om ca mine, mamă , profesor, antreprenor, scrie pe un blog?

Din aceeași categorie

Caută în blog

Urmărește-mă pe Facebook

Cele mai vizualizate

Coșulețe / Brioșe de bulgur

Cartofi fierți în lapte și dați la cuptor Pentru această delicioasă rețetă ușor de realizat...

,,Magionită” – Sau batoane umplute cu magiun

Prima rețetă pe care o veți regăsi și în cartea pentru copii, se intitulează...

Ești ceea ce citești! Ești ceea ce mănânci!

Scriu cu mare bucurie pentru că am avut un soi de eliberare interioară, de...

Budincă de cușcuș cu banană și zmeură

Ingrediente: 10 linguri de lapte gras ( de 3,5) 4 linguri de cușcuș Se lasă cușcușul...

Răbdare pe care o vei oferi copilului tău este...

Nu am mai scris de ceva timp, dar reluam ,,old habbits” cu scopul bine...

Dormiți, mâncați, gătiți cu pasiune , zâmbiți , fiți...

Motto:  ,,Lucrurile nu sunt greu de făcut. Este greu să te pui în starea...

Cremă de fasole verde (sau galbenă / de care...

Crema aceasta ușoară și tartinabilă poate fi pregătită rapid și servită ca gustare. Ingrediente -Un borcan...

Brioșe vesele (pentru că au fructe și se colorează...

V-ați gândit cum să îi faceți  pe copiii mofturoși care nu acceptă imediat fructele...

Articolele din revista școlii – gesturi eliberatoare ale conștinței

Am un bun obicei , zic eu: să public în revista școlii. Vă recomand să...

Strategii de predare interactivă – aplicație

O lecție model pentru colegii începători care au nevoie să aplice o metodă inovativă...

Fii prezent în dezvoltarea zilnică a copilului tău

Gândul serii Adevărata glorie pe care o culegi la finalul unei zile pline de provocări,...

Fii mereu cea mai bună versiune a ta- bebelușii...

Acum am terminat claffoutiss-ul cu cireșe, orezul cu lapte și pizzele pe care le-am...

Ouă cu măcriș

Măcrișul este un aliment minunat, aș zice că este chiar o comoară a naturii...

Ceea ce contează cel mai mult este minunea din...

,,Nimeni nu are dreptul să ne fure frumosul din sufletele noastre”, afirma Octavian Goga....

Bogăția semantică a liricii argheziene

Un referat util profesorilor și elevilor pentru studiul liricii lui Arghezi. Eu l-am trasat...

Categorii populare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.